Ce ești tu, Copilărie? Libertate, veselie, inocenta, curiozitate.

Ce ești tu, Copilărie? Libertate, veselie, inocenta, curiozitate. Ca într-o poveste despre câmpuri arate, grâu deja crescut și alintat de soare, o mireasa pierduta din căruță pe o ninsoare apriga, turme de oi, stana cu țarc, o biserica – monument istoric – construita de un print, un pod peste Buzău…. am ajuns, fără sa ne dam seama când a trecut timpul, la poarta casei lui Fănuș. Pe uliță au răsunat glasurile copiilor veseli care se îndemnau la joaca, la discuții. Nici masinile nu își mai croiau drum pe acolo nevrând sa strice feeria. Pe Fănuș și pe ai lui i – am regăsit în fiecare ungher al camerelor micuțe, în fiecare obiect prezentat și descris, în fotografii… Mirosul unic ne-a transpus în viata de la tara: modesta, curata, ordonata, harnica. Ne-a plăcut!!!

Pe ulița prăfuita, cu pietre și cu damburi, mărginita de maracini încă uscați, am ajuns în rezervația naturala Camnita. Pe jos covor de iarba verde, asezonat cu floricele galbene, copacii inmuguriti – frasini, plopi albi și negri, salcâmi, și arbuștii infloriti, fluturi colorați care ne atrageau atenția. Păsarile ciripeau vesele. Am recunosc tocanitul ciocanitorii și parca era prin copaci, ba ici, ba colo.

Dar caii, unde sunt caii??? Putem sa ii calarim, sa ii hrănim??? Am ajuns rapid la Depozitul de armăsari din Ramnicelu. Deși am strâmbat din nas și incercam să îl acoperim pentru a nu simți mirosul, ne-a plăcut! Cai albi, maro, negri din rase pure, diferite. Bine hrăniți, bine ingrijiti. Le-am vizitat
,, camera”, apoi ne-am bucurat de toată frumusețea și priceperea lor și a personalului de acolo : exerciții în cerc, tras atelaj, cu călăreți în sa. Acum am auzit cum necheaza calul, ca tot unisem într- o fisa :calul necheaza.